Cine suntem?

Biserica noastră este o familie de oameni care caută în permanență pe Dumnezeu, pentru a-L manifesta pe Hristos și Împărăția Lui, atât la nivel individual, cât și la nivel de comunitate, în fiecare domeniu al vieții.
CFTN Siloam România este cunoscută pentru comunitatea ei primitoare, închinarea sa pasională și exuberantă, învățătura relevantă și transformatoare din Cuvântul lui Dumnezeu și pentru slujirea centrată pe oameni prin rugăciune, consiliere, formare și edificare, vindecare și eliberare, etc.

Viziunea

Viziunea noastră este să devenim o biserică în care fiecare membru are o relație profundă cu Dumnezeu, își înțelege identitatea, este transformat în ADN-ul lui de cultura Împărăției și duce această cultură în fiecare loc în care ajunge.

Misiunea

Ce este biserica? Cuvântul din limba greacă pentru biserică este „ekklesia” și acesta evidențiază următoarele caracteristici:
Adunarea celor chemați afară cu un scop sau mulțimea celor puși deoparte.
Comunitatea tuturor credincioșilor Noului Legământ care, prin credință și lucrarea nașterii din nou făcută de Duhul Sfânt în inima lor, sunt legați și uniți în mod vital cu Isus.
Sarcina ei este de a da mărturie despre Isus și de a câștiga suflete pentru El (1 Petru 2:9-10, Filipeni 2:15-16).
Misiunea bisericii este de a merge în lume (Matei 28:19) și de a face ucenici (Matei 28:19) conducându-i pe oameni la credință în Hristos (Matei 28:19, 2 Cor. 5:18-21) și zidindu-i pentru a ajunge la maturitate (Matei 28:19) prin lucrarea tuturor membrilor bisericii care au daruri (Efeseni 4:11-16), spre gloria lui Dumnezeu (1 Cor. 10:31).

Misiunea conducerii bisericii

Conducerea bisericii are un mandat de îndeplinit
Efeseni 4:11-16
Ce i-ar ajuta pe oamenii pe care îi conducem să crească spre a semăna tot mai mult
cu Hristos ?
Ce ar ajuta biserica să-și îndeplinească mai bine scopul pe care Dumnezeu i l-a pus în față?
Ce vrea să facă Dumnezeu în noi și prin noi.
Misiunea noastră se rezumă la manifestarea lui Hristos și a Împărăției în noi și prin noi.

Vino să vezi cu ochii tăi

Te așteptăm în fiecare duminică începând cu orele 10:00 și 18:00
  • info@cftn.ro
    0723 123 456
Sanmihaiu German
Duminica: 10:00, 18:00